De Crăciun aducem bucurie și încântare copiilor

 

Mihaela Gherasim Salvaţi Copiii Iași

64% Complete
1,280 RON
Donations raised
2,000 RON
Target
4
Donations
I want to donate!

Din copilărie îmi amintesc cu încântare mai ales de perioada Crăciunului. Timpul avea altă calitate decât în restul anului, curgea domol și blând, fiecare clipă de bucurie părea să țină câte o oră-ntreagă. Învățarea colindelor, primirea clopoțelului, repetițiile pentru serbarea de la școală, împodobirea bradului, ajutorul pe care-l dădeam mamei la prepararea bunătăților erau momente de voioșie pură, iar venirea Moșului cel bun și darnic, cireașa de pe tort, punctul culminant al acestei perioade. Adulții erau și ei mai buni și mai deschiși, râdeau mai des și iertau mai multe. Era cu adevărat un timp al copiilor și al minunilor cotidiene, mici miracole pe care numai inima pură de copil din mine le sesiza.

Și mă doare când aflu că există copii pentru care Sărbătorile și Crăciunul pur și simplu nu există. Copii care nu împodobesc bradul, nici n-o ajută pe mama cu masa, copii la care Moș Crăciun, cât o fi el de bun, nu ajunge. Sunt copiii de la marginea societății, incluși în proiectele Salvați Copiii Iași, care, din cauza crizei pandemice, se confruntă cu foamea și pierderea puținelor lucruri pe care le aveau și imposibilitatea de a merge la școală.

Pentru ei vreau să fiu un Moș Crăciun realist de bun, care să le susțină nevoile de bază, chiar vitale. Și asta pentru că acești copii au nevoie de bunătatea și generozitatea noastră, a tuturor, pentru a reuși să supraviețuiască perioadei pandemice și să se bucure de acest timp minunat de Sărbătoare, măcar pentru o zi, măcar pentru o oră, măcar pentru o clipă.

Vă iubesc, vă îmbrățișez și vă invit de Crăciun alături de mine cu o donație pentru cauza copiilor.


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Salvaţi Copiii Iași este o organizație nonguvernamentală, non-profit, care din 1991 militează activ pentru drepturile copilului si protectia copilului în regiunea de Nord Est a României.  

SUSŢIN PROIECTUL

Fii realist de bun!

Un proiect pentru ca viața copiiilor vulnerabili să poată continua în context post-pandemic.

În 2021 pandemic, Sărbătorile și Crăciunul înseamnă mai ales emoția conectării cu cei dragi, iubirea și grija pentru a-i ști sănătoși și în siguranță. Momentele dificile care ne încearcă pe toți au și o parte bună, ne transformă, ne ajută să ne uităm mai cu luare-aminte în interiorul nostru și îngăduie valorilor nostre bune și adevărate să iasă la suprafață.  

 

4 Donations

Anonymous

300 RON
Crăciun fericit!❤️
19 Dec 2021

Anonymous

750 RON
Pentru un Craciun mai bun!
29 Nov 2021

Anonymous

200 RON
Îmi doresc un Crăciun fericit pentru toți copiii!
29 Nov 2021

Ștefana

30 RON
27 Nov 2021
Mihaela Gherasim : Salvaţi Copiii Iași
De Crăciun aducem bucurie și încântare copiilor